Andronescu, despre reexaminarea legii privind bacalaureatul profesional: „Este mâna lui Funeriu”

Andronescu, despre reexaminarea legii privind bacalaureatul profesional: Este mâna lui Funeriu
Publicat: 10/10/2012, 09:49
Actualizat: 10/10/2012, 09:49

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat pentru MEDIAFAX, marți, după ce președintele Traian Băsescu a cerut reexaminarea Legii privind bacalaureatul profesional, că acest demers este „strict mâna lui Funeriu” și că, săptămâna viitoare, actul normativ „va trece rapid prin Parlament”.

„Este rea-credință din partea domnului Funeriu (consilier prezidențial pe probleme de educație – n.r.). A dovedit, o dată în plus, că nu îi pasă de tineri. Atunci când ai responsabilități, trebuie să înveți să îți pese”, a mai spus Andronescu.

Ministrul Educației a mai spus că solicitarea șefului statului de reexaminare a legii a fost făcută „exact în ultima zi prevăzută de lege, și nu mai devreme”, astfel că, în opinia ei, s-au pierdut două săptămâni în demersul pentru introducerea bacalaureatului profesional din 2013. „Păcat că s-a spus atât de târziu”, a afirmat ministrul Educației.

Ecaterina Andronescu a mai spus, referitor la argumentele invocate în solicitarea de reexaminare, că metodologia pentru bacalaureat este elaborată și, în plus, nu este nevoie de o pregătire specială a elevilor, pentru că, practic, nu li se adaugă nimic la materiile pentru acest examen.

Ministrul Educației s-a declarat încrezătoare că actul normativ „va trece rapid prin Parlament”, săptămâna viitoare.

Președintele Traian Băsescu a cerut, marți, reexaminarea Legii care introduce Bacalaureatul profesional, susținând că insuficienta reglementarea a acestuia este de natură să afecteze calitatea învățământului și buna desfășurare a examenului de Bacalaureat pentru anul viitor.

Președintele Traian Băsescu a semnat, luni, cererea de reexaminare asupra Legii privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 73/2010 pentru modificarea Legii învățământului nr. 84/1995, se arată într-un comunicat al Președinției remis marți agenției MEDIAFAX.

Președintele a precizat în cerere că potrivit punctului 2, Articolului 1 alin. (4) din Legea privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 73/2010 pentru modificarea Legii învățământului nr. 84/1995, absolvenții ciclului superior al liceului au posibilitatea de a dobândi diploma de bacalaureat profesional care le dă dreptul de acces pe piața muncii, fără drept de acces în învățământul superior. Totodată, examenul de bacalaureat profesional este reglementat, în termeni generali, în cuprinsul acestei legi.

„Considerăm că introducerea bacalaureatului profesional la o dată ulterioară începerii anului școlar, precum și insuficienta reglementarea a acestuia, este de natură să afecteze calitatea învățământului și buna desfășurare a examenului de bacalaureat pentru anul viitor. Intrarea în vigoare, la o lună după începerea anului școlar, a unei legi care modifică modul de susținere a bacalaureatului din acel an școlar este de natură să genereze instabilitate și impredictibilitate. Apreciem că elevii au nevoie de o înțelegere amănunțită și aprofundată a opțiunilor pe care le au, cel târziu la începutul anului școlar. Mai mult, chiar legea în discuție prevede, la punctul 3, Articolul 2 alin. (5) faptul că modul de organizare și de desfășurare, precum și conținutul programelor de examen ale bacalaureatului profesional se dau publicității înainte de începerea anului școlar”, s-a arătat în cererea de reexaminare.

Președintele afirmă că pentru competitivitatea educațională a României este nevoie de stabilitate și predictibilitate în arhitectura sistemului educațional și, concomitent, de intervenție pe proces educațional – calitatea cadrelor didactice, relația cu angajatorii – și pe conținuturi – programa școlară, practica.

„Introducerea noului tip de bacalaureat profesional va duce la demonetizarea conceptului de bacalaureat, atât în plan intern, cât și extern, deoarece va fi o diplomă care poate fi obținută extrem de ușor și cu o relevanță scăzută”, susține președintele.

Potrivit șefului statului, având în vedere dispozițiile Legii educației naționale 1/2012 prin care se reglementează și învățământul profesional, noua lege nu este oportună întrucât introducerea intempestivă și fără fundamentare a unui nou tip de bacalaureat, cel profesional, este de natură să afecteze coerența sistemului de educație.

„De asemenea, legea aflată la promulgare nu este oportună deoarece certificarea competențelor profesionale se realizează prin certificatul de calificare profesională, recunoscut de nivel 3 din Cadrul European al Calificărilor și nu printr-o diplomă de bacalaureat, chiar dacă se adaugă apelativul «profesional». Bacalaureatul sau echivalentul său fiind, în toate țările în care există, o diplomă de nivel 4, care dă acces în universități. Așadar, actuala formă a legii ar duce la situația în care s-ar obține o diplomă de nivel 4 din Cadrul European al Calificărilor care certifică o pregătire de nivel 3 din Cadrul European al Calificărilor. Introducerea unei astfel de confuzii, între certificarea academică și cea profesională, în sistemul educațional românesc, este de natură să conducă la scăderea încrederii și a relevanței sistemului național de învățământ și în diplomele acordate de acesta”, s-a mai arătat în cererea președintelui.

Traian Băsescu cere reexaminarea Legii trimise spre promulgare în sensul eliminării dispozițiilor prin care se reglementează bacalaureatul profesional.

Senatul a adoptat, 17 septembrie, în calitate de for legislativ decizional, proiectul de lege privind introducerea bacalaureatului profesional, cu 73 de voturi „pentru”, 15 „împotrivă” și o abținere.

Potrivit proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 73/2010 pentru modificarea Legii învățământului nr. 84/1995, absolvenții ciclului superior al liceului care susțin și promovează examenul de bacalaureat profesional dobândesc, potrivit legii, diploma de bacalaureat profesional, care le dă dreptul de acces pe piața muncii, fără drept de acces, însă, în învățământul superior.

Legea dă dreptul oricărui elev de a da acest examen, din orice liceu, oricare ar fi profilul acestuia, pentru că disciplina de educație antreprenorială o parcurg toți liceenii.

Potrivit legii, examenul pentru bacalaureatul profesional nu schimbă conținutul programei pe care elevii au parcurs-o pe timpul anilor de liceu, iar probele din examenul de bacalaureat profesional, cronologic, vor fi așezate înaintea probelor scrise de la examenul de bacalaureat național.

Pentru bacalaureatul profesional, potrivit textului legislativ, elevii vor susține două probe: un proiect și o probă practică, precum și o lucrare scrisă la educația antreprenorială. Probele de competențe sunt comune și la bacalaureatul național și la bacalaureatul profesional.

În plus, dacă cineva care susține bacalaureatul profesional vrea să meargă spre învățământul superior și se răzgândește în aceeași sesiune, după o sesiune sau două sesiuni de bacalaureat, el se poate întoarce, poate susține probele scrise de la bacalaureatul național și, după aceea, are acces spre învățământul superior.

Fostul ministru Daniel Funeriu a spus că introducerea bacalaureatului diferențiat încă de anul viitor este o eroare majoră, întrucât elevii nu sunt pregătiți pentru această schimbare.

Potrivit Legii educației, adoptată în mandatul lui Danie Funeriu, bacalaureatul diferențiat ar urma să intre în vigoare din 2016, adică începând cu generația de elevi care începe clasa a IX-a în anul șolar 2012-2013.

În 3 iunie, federațiile sindicale din învățământul preuniversitar au cerut însă USL, printr-o scrisoare deschisă, modificarea sistemului de organizare a bacalaureatului, astfel încât acesta să includă, din 2013, și probe scrise diferențiate, în funcție de profil și filieră, pentru a nu se repeta „rezultatele dezastruoase” de la acest examen.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce spune Adrian Năstase despre Călin Georgescu: Ideile lui sunt asemănătoare cu cele de acum...
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este...
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Românii fac haz de necaz, după rezultatele din primul tur al alegerilor: „Marcele, găsește-ți diploma...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Horoscop 2025 pentru fiecare zodie. Ce nativi își vor schimba complet viețile anul viitor
Călin Georgescu spune că sucurile conțin „nanocipuri care intră în tine ca într-un laptop”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis...
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Tinerii protestează în București și în alte orașe din țară! Ce mesaje au transmis manifestanții:...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Ce mașină a mai primit David Popovici? Printre cele mai fiabile branduri de pe piață...
Ce spune presa britanică despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor: „A...
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
România a pierdut o mare și îndrăgită actriță. Era supranumită Sufletul teatrului
Luna nouă din decembrie. Schimbări spectaculoase în viața acestor trei zodii
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
Dorian Popa, condamnat la închisoare! Instanța a emis decizia finală
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
Rezoluție pentru rachete de croazieră pentru Ucraina, adoptată de NATO